luni, 20 iulie 2009

Frattini a inaugurat Ambasada Italiei la Chişinău, cozile la Consulatul român s-ar putea reduce

Ministrul de externe Franco Frattini a inaugurat luni Cancelaria Ambasadei Italiei la Chişinău, care urmează să funcţioneze din 2 ianuarie 2009, fiind pregătită să proceseze 50.000 de vize pe an, ceea ce ar putea uşura povara care în prezent apasă asupra consulatului român.

Aflat la Chişinău într-o vizită de lucru, Franco Frattini s-a întâlnit cu oficiali moldoveni, dar principalul punct al agendei sale a fost inaugurarea Cancelariei Ambasadei italiene la Chişinău.

Italia nu a avut până în prezent ambasadă şi nici consulat la Chişinău, chiar dacă este una dintre principalele destinaţii ale fluxurilor de emigranţi moldoveni care îşi caută un loc de muncă peste hotare.

Datele oficiale spun că în Italia sunt plecaţi la muncă 132.000 de cetăţeni moldoveni, însă neoficial se consideră că această cifră este de cel puţin două ori mai mare.

Vizele pentru plecarea în Italia sunt perfectate la consulatul de la Bucureşti. Odată cu aderarea României la UE în 2007, când a fost introdus regim de vize cu Republica Moldova, perfectarea unei vize pentru Italia necesită în prealabil obţinerea unei vize pentru România, ceea ce măreşte considerabil numărul de solicitanţi de viză şi implicit cozile din faţa Consulatului român la Chişinău.

Frattini a declarat că noul consulat italian, care va primi primii vizitatori la 2 ianuarie 2009, se aşteaptă la o cerere de 40.000 de vize pentru anul viitor. Capacitatea maximă a consulatului este de 50.000 de vize pe an.

"Avem multe zeci de mii de moldoveni care lucrează în Italia, care sunt bineveniţi şi contribuie la creşterea economică. Deschiderea Ambasadei la Chişinău va mări în mod cert acest flux şi singura condiţie este ca cei care vin în Italia să respecte legile italiene şi să aibă un loc de lucru, iar noi îi vom primi
cu prietenie", a declarat ministrul italian de externe.

Potrivit lui Frattini, deschiderea ambasadei italiene la este un semnal al interesului strategic al Guvernului de la Roma de a consolida relaţiile dintre Republica Moldova şi Italia şi va facilita deplasarea persoanelor şi regimul de vize. Deschiderea Ambasadei favorizează şi dezvoltarea cooperării economice. "Noi vrem să consolidăm prezenţa întreprinderilor italiene în Republica Moldova. Există un interes în creştere al întreprinderilor noastre în foarte multe domenii - infrastructură, agricultura, transport, servicii -şi una dintre sarcinile ambasadorului Italiei de la Chişinău va fi de a pune în legătură cu autorităţile moldovene antreprenorii italieni interesaţi de a investi în Republica Moldova", a declarat şeful diplomaţiei italiene.

Potrivit ministrului moldovean de externe, Andrei Stratan, în Republica Moldova activează în prezent 370 de întreprinderi cu capital italian, iar autorităţile moldovene îşi doresc o creştere considerabilă a numărului acestora.

Franco Frattini a mai spus că Italia vrea să încurajeze o vecinătate puternică şi structurată a Republicii Moldova cu UE. "Republica Moldova are cu mult mai multe afinităţi cu ţările UE decât cu ţări central-asiatice sau din Caucaz. Această vocaţie, precum şi similitudinile istorice, culturale şi lingvistice – în virtutea cărora ne putem înţelege vorbind aceeaşi limbă – înseamnă să negociem cu Europa un acord foarte ambiţios, care să permită Republicii Moldova să avanseze către Europa şi care în mod sigur va facilita şi nişte programe
de investiţii a Comisiei Europene în această ţară. Sunt deja multe iniţiative în curs de negociere, cum ar fi cea de facilitare a libertăţii de circulaţie. Şi evident că intenţia este de a merge mai departe şi de a ajunge cu Europa la o liberalizare a regimului de vize, pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să nu mai aibă nevoie de vize pentru a veni în UE. Şi acesta este o finalitate pe care noi
ne-o dorim", a declarat Frattini la Chişinău.

În acelaşi timp, el a subliniat necesitatea continuării reformelor democratice de către autorităţile de la Chişinău. "Vreau să îndemn prietenii din Republica Moldova să continue procesul de reforme şi de promovare a economiei de piaţă, pentru a ne putea opune împreună criminalităţii. Criminalitatea organizată, criminalitatea economică sunt fenomene contrare intereselor Republicii Moldova şi a Republicii Italiene. Şi cu siguranţă că aceste reforme vor aduce rezultate – pentru că reformele pe care le cerem nu sunt reforme în interesul Bruxelles-ului sau al Romei. Sunt reforme în interesul cetăţenilor Republicii Moldova şi guvernul moldovean are un interes la fel de mare ca şi al nostru ca întreprinderile nostre să se simtă aici ca la ele acasă şi, în mod evident, şi fluxurile migraţionale să fie reglementate", a spus Frattini.

Potrivit fostului comisar european, toate ţările care au mers pe calea integrării europene au fost nevoite să facă unele sacrificii – au trebuit să facă reforme, să combată corupţia, criminalitatea şi să amelioreze economia
de piaţă, să obţină nişte criterii minime europene la aceste capitole. "Şi cred că este interesul Republicii Moldova să aibă ambiţia să parcurgă şi ea această cale", a mai spus ministrul italian de externe.

Întrebat dacă o ţară cu guvernare comunistă are şanse de a ajung în UE, Frattini a spus că este dreptul cetăţenilor moldoveni să-şi aleagă guvernarea. "Condiţiile Europei sunt ca alegerile să fie transparente şi conforme regulilor internaţionale", a reamintit oficialul italian. "Noi cerem guvernelor să facă nişte eforturi. Şi dacă aceastea se bucură de încrederea cetăţenilor şi îşi îndeplinesc angajamentele stabilite, noi îl respectăm şi ajutăm şi în mod evident. Dacă acest guvern îndeplineşte criteriile stabilite de Europa, noi vom fi foarte fericiţi să recunoaştem acest lucru", a mai declarat oficialul de la Roma.

După ceremonia de inaugurare a Cancelariei Ambasadei italiene la Chişinău, Franco Frattini s-a întîlnit cu reprezentanţi ai diasporei italiene de la Chişinău.

Frattini a fost primit şi de preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. În cadrul întrevederii pe care a avut-o cu ministrul de externe al Italiei, preşedintele Vladimir Voronin a vorbit despre "evoluţiile de ultimă oră în procesul de integrare europeană". Potrivit unui comunicat de la Preşedinţia moldoveană, şeful diplomaţiei italiene a reafirmat sprijinul ferm al ţării sale pentru aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. "Republica Italiană susţine Republica Moldova în eforturile de semnare a unui Acord de asociere cu UE, care trebuie să fie unul ambiţios şi să-i ofere un cadru avansat de colaborare cu Uniunea Europeană", a declarat Franco Frattini, citat de serviciul de presă al Preşedinţiei de la Chişinău.

Referindu-se la perspectivele reglementării transnistrene, ministrul afacerilor externe al Italiei a reiterat sprijinul deplin al ţării sale pentru eforturile Republicii Moldova de reintegrare teritorială prin soluţionarea politică a problemei transnistrene.

Niciun comentariu: