La începutul anului 1990, pe când satele şi oraşele româneşti erau cutreierate de camioanele
cu ajutoare venite din Vest, am descoperit cu toţii un produs
minunat, la care ne uitam ca la mărgele colorate: sticla de plastic.
Deşi eram singura ţară care avea în conducere un „savant de renume mondial”, expert în polimerizarea stereospecifică a izoprenului bla-bla-bla, bla-bla-bla, nu eram în stare să facem nici măcar pungi capabile să ţină două cepe şi trei ardei, dovadă că rămâneam mereu cu toarta-n mână şi cu legumele pe trotuar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu